
Noul an școlar debutează cu o scădere a numărului total de elevi înscriși în sistemul preuniversitar, ajungând la 2,86 milioane în perioada 2024-2025, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut, conform datelor analizate de Ziarul Financiar.
Populația școlară s-a redus cu peste 211.000 de persoane în ultimul deceniu. Cu toate că numărul profesorilor și rezultatele la examenele naționale arată îmbunătățiri, accesul la învățământ și rata abandonului școlar rămân puternic afectate de disparitățile dintre mediul urban și cel rural.
Reducerea efectivelor nu s-a manifestat uniform la toate nivelurile de studiu. În timp ce învățământul primar, liceal și cel profesional au marcat creșteri ale numărului de cursanți, nivelul gimnazial a suferit cele mai importante pierderi de efective, conform informațiilor publicate de Ziarul Financiar.
Ministerul Educației subliniază că „astfel, în comparație cu anul școlar 2015/2016 sistemul de educație școlarizează cu 211.100 de elevi mai puțin, ca efect principal al tendințelor demografice negative și al migrației”.
Autoritățile mai menționează că „Atât în învăţământul primar, cât şi în învăţământul gimnazial se înregistrează diferenţe semnificative între învăţământul special şi cel de masă, determinate de specificul activităţii didactice: în învăţământul special, un cadru didactic lucrează în medie cu 2-3 copii, comparativ cu media de 19 copii din învăţământul primar de masă sau de 10 copii în învăţământul gimnazial de masă”.