BREAKING
NEWS

Tragedii în serie la Botoșani. Doi bărbați au fost găsiți fără suflare în locuință și la o stână

Două evenimente tragice au avut loc în județul Botoșani, unde doi bărbați au fost găsiți fără suflare în momente diferite.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa din orașul Flămânzi. Descoperirea a fost făcută luni chiar de soția acestuia, potrivit Wowbiz. Cei doi locuiau separat, iar femeia a mers la locuința lui după ce nu îl mai văzuse. Ajunsă acolo, ea l-a găsit mort și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Până în acest moment, anketatorii nu au identificat indicii care să arate că bărbatul ar fi fost victima unei infracțiuni.

Un alt caz tragic a avut loc în satul Cotârgaci, comuna Roma, din același județ. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit fără viață la ferma de oi unde lucra. Este vorba despre Aurel Chirilă, care a fost descoperit de proprietarul stânii. Bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor prin spânzurare.

La locul tragediei au intervenit echipaje medicale și polițiști. Pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind găsit decedat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!