BREAKING
NEWS

Desertul pe care îl poți mânca fără să te îngrași. Mihaela Bilic dezvăluie singura condiție

Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat, într-o postare pe rețelele sociale, cum pot fi consumate deserturile fără a afecta silueta. Specialistul recomandă opțiuni precum înghețata simplă sau deserturile pe bază de lapte și atrage atenția asupra unui aspect esențial: dulciurile nu trebuie mâncate niciodată pe stomacul gol, ci la finalul unei mese.

Medicul a explicat că pofta de dulce are adesea o componentă emoțională și a prezentat soluții pentru a obține satisfacție cu un aport caloric minim. „Relația noastră cu zahărul este una specială iar noi, doamnelor, datorită complexității emoționale, găsim în dulciuri o sursă de plăcere care nu trebuie neglijată. Recunoașteți, nu are nicio legătură cu foamea, ne e poftă de ceva bun! Care sunt produsele care ne oferă satisfacție maximă cu un aport minim de calorii? Tot ce e cremos și pufos!”, a scris Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.

Înghețata simplă, de vanilie sau cacao, se află în topul recomandărilor medicului nutriționist, cu condiția să fie consumată fără adaosuri precum nuci, caramel sau ciocolată, care cresc considerabil numărul de calorii. „Ce e bun la înghețată? Faptul că e pufoasă și aerată ne dă impresia că mâncăm mult. În realitate, înghețata este expandată cu aer, volumul e de două ori mai mare decât greutatea. Este un desert pe bază de lapte din care zahărul se absoarbe lent și are mai puține calorii decât orice prăjitură”, a detaliat specialistul.

O altă categorie de deserturi considerate sigure pentru siluetă este cea a preparatelor pe bază de lapte, precum orezul cu lapte, grișul cu lapte sau budincile. „Lactoza din lapte este un carbohidrat cu absorbție lentă care nu pune în pericol echilibrul glicemiei. Este adevărat, nu are aceeași putere de îndulcire ca zahărul, însă merită să profităm de gustul dulce natural obținut din amestecul de lapte cu făinoase”, a precizat Bilic. Aceasta recomandă evitarea zahărului adăugat și folosirea scorțișoarei pentru aromă, care contribuie și la reglarea glicemiei.

Mihaela Bilic a subliniat că momentul consumului este la fel de important ca tipul de desert ales. Potrivit acesteia, dulciurile mâncate pe stomacul gol duc la o creștere bruscă a glicemiei și la depozitarea rapidă a grăsimii. „Când prăjitura este mâncată la sfârșitul mesei, zahărul se amestecă cu restul alimentelor și viteza cu care trece în sânge este mai mică. Evitați să consumați dulciuri în afara meselor, sub formă de gustare, produc o descărcare bruscă de insulină, hormonul care transformă rapid caloriile din zahăr în grăsime de rezervă. Deci înghețată să fie, dar nu pe burta goală și nici toată cutia!”, a conchis medicul nutriționist.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: