
Planificarea concediilor pentru anul 2026 a intrat deja în atenția românilor, care analizează opțiunile pentru vacanța de vară. Deși stațiunile de pe litoralul autohton rămân o alegere populară, mulți turiști compară costurile cu cele din țările vecine. O analiză realizată de Gandul a pus față în față ofertele pentru un sejur de 7 zile în două stațiuni extrem de frecventate: Eforie Nord, în România, și Nisipurile de Aur, în Bulgaria.
Pentru o vacanță la Eforie Nord, estimările indică un cost total de aproximativ 9.600 de lei. Diferența majoră față de stațiunile vecine este dată de structura serviciilor, pe litoralul românesc optându-se frecvent pentru cazare cu mic dejun inclus, restul meselor fiind achitate separat. Transportul cu mașina personală din București până la Eforie Nord și înapoi, care acoperă circa 460 de kilometri, implică un cost de circa 300 de lei, sumă care include și taxa pentru podul de la Fetești.
Cazarea la un hotel de 4 stele din Eforie Nord, cum ar fi Mirage Beach, Aqvatonic, Ana Hotels Europa sau Union, se ridică la o medie de 700 – 800 de lei pe noapte, ajungând la un total de 5.250 de lei pentru șapte nopți. Cheltuielile cu alimentația completează bugetul: un prânz pentru două persoane costă aproximativ 150 de lei, iar cina, incluzând băuturile, ajunge la 250 de lei. Cu un plus de 50 de lei zilnic pentru gustări și băuturi pe plajă, totalul pentru mâncare este de 3.150 de lei. La acestea se adaugă închirierea a două șezlonguri (700 lei pe săptămână) și parcarea hotelului, care poate costa aproximativ 210 lei pe sejur, potrivit datelor centralizate de România TV.
În contrapondere, o vacanță în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria pare a fi o variantă mai economică, deși implică un regim de tip all-inclusive. Bugetul total estimat pentru un sejur în destinația bulgărească este de 6.550 de lei, cu peste 3.000 de lei mai puțin decât în România. Transportul pe ruta București – Ruse – Nisipurile de Aur (560 km dus-întors) este calculat la aproximativ 320 de lei, la care se adaugă taxele de pod la Ruse (45 lei dus-întors) și vinieta pentru o săptămână (40 lei), rezultând un cost de transport de 405 lei.
Pachetul de vacanță în Bulgaria, care include cazarea, masa și băuturile în regim all-inclusive pentru două persoane, costă în medie 5.470 de lei. Turiștii mai trebuie să ia în calcul aproximativ 150 de lei pentru șezlonguri și taxe de parcare ce pot varia între 15 și 20 de euro pe zi, totalizând circa 520 de lei pentru întregul sejur. Astfel, restul cheltuielilor suplimentare ajung la un total de 670 de lei, menținând devizul final mult sub pragul celui de pe litoralul românesc.