Un alt șofer român de TIR lovit de un capac de canalizare în Belgia, în același loc unde a fost ucis un camionagiu român

Politie

Apar detalii șocante despre moartea lui Gheorghe Tibil, șoferul român de TIR ucis în cursul nopții de vineri spre sâmbătă pe autostrada E42 din Belgia, de tineri care au aruncat un capac de canalizare pe camionul său.

Noi detalii în cazul șoferului român ucis în Belgia Cu două zile înainte de această crimă cumplită, tinerii au aruncat un alt capac de canalizare pe camionul altui român, de pe același pod, lângă Héron. Acest camionagiul, tot român, a povestit cotidianului belgian Het Laatste Nieuws momentele de groază prin care a trecut.

„Sunt traumatizat. Cu jumătate de oră înainte să moară Gheorghe, i-am văzut pe acei tipi pe pod”, a declarat șoferul român.

Potrivit șoferului, în noaptea de miercuri, trei persoane se aflau la balustrada podului din satul Héron, care trece peste E42. Inițial, nu și-a dat seama ce fac acolo: „Părea că unul dintre ei urma să sară pe autostradă. Nu am vrut să am asta pe conștiință, așa că am frânat imediat”.

Românul a simțit o lovitură puternică pe acoperișul cabinei sale: „Am văzut imediat că un capac de canalizare aproape că îmi perforase camionul. Colțul de sus al cabinei mele, în stânga, deasupra capului meu, era parțial distrus. M-am uitat în oglindă și am văzut bucăți de metal și plastic din camionul meu pe tot drumul”.

După incident, șoferul camionului a sunat imediat la poliție, care a sosit douăzeci de minute mai târziu. Marian a dat o declarație și a fost lăsat să plece: „Ofițerii au fost și ei impresionați de pagubă și m-au informat că vor începe o anchetă”.

    Fii primul care lasă un comentariu! Conectează cu Facebook si spune-ți părerea!
    Romania-FM-Logo
    Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
    © 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
    Powered by VA Labs