Sfârșit cutremurător pentru Mihai, adolescentul din Bistrița! Află cum familia acestuia a fost distrusă

Sfârșit tragic Mihai

Tragedie în Bistrița! Un adolescent de 16 ani, Mihai, a decedat în urma unui accident casnic nefericit. Băiatul s-a intoxicat cu o substanță antiparazitară folosită pentru oi și, deși a fost transportat la spital în stare gravă, medicii nu au reușit să îi salveze viața. Familia sa a fost și ea afectată, ajungând la spital cu aceleași simptome.

După o zi în care a ajutat la îngrijirea oilor, Mihai și părinții săi au început să se simtă rău. Au chemat de urgență salvarea, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean Bistrița. Mihai era în stop cardio-respirator, iar medicii au reușit să-l resusciteze, dar, din păcate, a murit câteva zile mai târziu. Se pare că substanța care a provocat intoxicația este Diazinol.

„Este vorba despre un minor de 16 ani, prezentând stop cardio-respirator responsiv la manevrele de resuscitare, sindrom de detresă respiratorie acută, afectare cerebrală şi a cordului, comă, şoc distributiv. După stabilizarea în Urgență, băiatul a fost transferat la Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca”, a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului din Bistrița.

Mama lui Mihai, în vârstă de 47 de ani, a fost internată în stare gravă cu insuficiență respiratorie acută. După câteva zile, starea ei s-a îmbunătățit și a fost externată. Tatăl băiatului, de 51 de ani, a refuzat internarea, prezentând simptome mai puțin grave.

Părinții lui Mihai, răpuși de durere, și-au condus fiul pe ultimul drum. Conducerea liceului unde Mihai învăța a anunțat vestea tristă a decesului elevului. „Drum lin spre îngeri celui care a fost Mihai Pop! Amintirea ta va rămâne vie în inimile celor care te-au cunoscut. Catalogului clasei a X-a B i s-a răpit o filă care simboliza doar începutul vieții unui tânăr mult iubit de familie și apreciat în mediul școlar”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic “Ion Căian Românul”.

    Fii primul care lasă un comentariu! Conectează cu Facebook si spune-ți părerea!
    Romania-FM-Logo
    Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
    © 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
    Powered by VA Labs