
Primăria Constanța a transmis un avertisment public după ce a constatat că sacii cu nisip, amplasați în oraș pentru prevenirea inundațiilor, au fost furați de unii locuitori. Într-unul dintre cazuri, toți cei 20 de saci dintr-o intersecție au dispărut. Autoritățile reamintesc că sustragerea acestor materiale reprezintă o faptă penală.
„Primăria Municipiului Constanţa atrage atenţia că sacii cu nisip montaţi pe străzile oraşului pentru prevenirea inundaţiilor nu sunt bunuri comune la cheremul cetăţenilor, ci mijloace de protecţie care se recuperează şi se refolosesc. Aceştia au fost amplasaţi pentru a proteja locuinţele, spaţiile comerciale din oraş pe timpul fenomenelor meteo extreme”, au transmis, joi, reprezentanţii instituției.
Oficialii au precizat că au fost înregistrate situații grave, dând ca exemplu cartierul Km 5, unde „la intersecţia străzii Hatman Arbore cu strada Popa Farcaş, toţi cei 20 de saci amplasaţi de autorităţi au fost furaţi”.
Primăria Constanţa subliniază că luarea, mutarea sau deturnarea materialelor folosite de autorități pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență constituie faptă penală și se pedepsește conform legii.
„Sacii au fost amplasaţi pentru protecţia publică, nu pentru uz privat. Folosirea lor în scopuri personale – inclusiv la lucrări de construcţii – echivalează cu sustragerea de bunuri publice. Fiecare sac luat abuziv diminuează nivelul de siguranţă al cartierului şi pune în pericol comunitatea”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Constanţa.
În contextul în care episodul de vreme severă a trecut, autoritățile locale au anunțat că au început operațiunea de strângere a sacilor de nisip care au fost amplasați preventiv în oraș.
„Este important ca locuitorii să nu intervină asupra acestor materiale – nici să îi mute, nici să îi folosească în scop personal. Dacă aţi luat saci din greşeală, returnaţi-i imediat la locul iniţial sau anunţaţi autorităţile. Dacă aţi văzut persoane care sustrag saci, sesizaţi de urgenţă Dispeceratul Primăriei sau Poliţia Locală”, este apelul transmis de Primăria Constanța.