Pe 24 iunie, imediat după solstițiul de vară, românii sărbătoresc Drăgaica sau Sânzienele, o festivitate ancestrală care celebrează atât Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul cât și vechi divinități ale naturii.
Legătura dintre Sânziene și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este profundă, dar sărbătoarea are rădăcini chiar mai vechi, într-un cult solar străvechi. Descrieri din mitologia românească le prezintă pe Sânziene ca pe niște femei frumoase și misterioase, preotese ale soarelui, care trăiesc în păduri sălbatice.
Tradițiile spun că în noaptea de 23 spre 24 iunie, aceste ființe magice plutesc sau umblă pe pământ, cântând și dansând, aducând fertilitate, sănătate și prosperitate.
Ele pot aduce binecuvântări, dar devin periculoase dacă sunt supărate. O credință populară afirmă că în această noapte specială, cerurile se deschid și pot avea loc minuni, iar o ceașcă de ceai de sânziene poate asigura sănătate pentru un an întreg.
Se practică și ritualuri de eliberare de necazuri și îndeplinirea dorințelor, precum arderea problemelor pe o foaie de hârtie și aprinderea a trei lumânări albe la miezul nopții, în timp ce se rostește de trei ori rugăciunea Inimii. În aceeași noapte, divinațiile și obiceiurile de aflarea a viitorului sunt practicate cu fervoare, în special de tinerele năzdrăvane care speră să-și viseze ursitul.
Drăgaica sau Sânzienele reprezintă nu doar o sărbătoare a naturii și a fecundității, ci și o ocazie de reflecție spirituală și reînnoirea legăturilor cu tradițiile strămoșești. Această sărbătoare păstrează un loc special în cultura și folclorul românesc, fiind o celebrare vibrantă a vieții și a relației dintre om și forțele naturii.
