Vești triste despre John Cena! Anunțul făcut chiar acum

John Cena

John Cena, legendarul wrestler american, a anunțat că se va retrage din activitate în 2025, după o serie de meciuri de adio. Vestea a fost confirmată sâmbătă, în cadrul evenimentului Money in the Bank organizat de WWE la Toronto, informează News.ro.

În vârstă de 47 de ani, Cena, activ din 1999, și-a planificat să participe la 40 de meciuri, inclusiv la WWE Raw în ianuarie și la WrestleMania 41, care va marca finalul carierei sale în wrestling.

Pe lângă wrestling, John Cena și-a construit o carieră în actorie, având roluri în filmul Barbie din 2023 și în seria Peacemaker din 2022.

Considerat unul dintre cei mai mari wrestleri din toate timpurile, John Cena a fost de 16 ori campion mondial. El intenționează să rămână implicat în WWE într-un fel sau altul, chiar dacă simte că “fizic este la capătul puterilor”.

Popularitatea sa enormă se reflectă și în faptul că este cea mai solicitată celebritate de către copiii organizației Make a Wish și deține un record mondial Guinness pentru numărul de dorințe îndeplinite pentru copiii cu boli grave.

Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs