
Paula Chirilă trăiește o perioadă împlinită pe plan personal, actrița fiind cerută recent în căsătorie de partenerul său, Dan Giuvelic. Cei doi formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar vestea logodnei a fost primită cu entuziasm de către vedetă, care a împărtășit detalii despre acest moment fericit din viața sa, conform informațiilor publicate de Spynews.ro.
Relația dintre cei doi a atras atenția publicului și prin prisma diferenței de vârstă, Dan Giuvelic fiind cu 15 ani mai tânăr decât actrița. Având în vedere că Paula Chirilă are 51 de ani, logodnicul său are 36 de ani. Partenerul vedetei a mai fost căsătorit anterior și are un fiu în vârstă de șase ani.
Într-o apariție în cadrul emisiunii Furnicuțele de la Antena 1, actrița a povestit cum a început povestea lor de dragoste, menționând că se cunoșteau de mult timp, însă sentimentele s-au schimbat după o schimbare de look a partenerului său. „De vreo doi ani suntem împreună. Iubitul meu e mai tânăr cu vreo 15 ani. (…) El era regizor tehnic la teatrul respectiv (n.r. când s-au îndrăgostit unul de celălalt) și și-a aruncat ochii spre mine și a zis <>. Eram destul de sceptic, l-am întrebat câți ani are și am zis <>”, a declarat Paula Chirilă.
Decizia de a locui împreună a fost luată rapid, la doar trei luni de la începutul relației. Detaliile despre acest pas au fost oferite în cadrul unui dialog pe care actrița și logodnicul ei l-au avut cu Denise Rifai, unde a fost menționat faptul că Dan Giuvelic s-a mutat în locuința actriței. „Ne-am mutat împreună după trei luni. Nu mai avea rost. Eu stăteam mai mult la ea. Avema un apartament închiriat și zic:<>”, a explicat partenerul vedetei.
Blondina a fost recent cerută în căsătorie, un moment care a adus multă emoție în viața actriței, aceasta fiind acum pregătită pentru pasul cel mare alături de partenerul său.