
Numărul persoanelor decedate în urma incendiilor devastatoare din Los Angeles a ajuns, vineri, la zece.
„Departamentul medicului legist a fost informat despre zece decese legate de incendii”, se precizează într-un comunicat oficial, conform AFP, citată de News.ro.
Autoritățile din California sunt în alertă maximă. Peste 180 de mii de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele, în timp ce 10 mii de clădiri au fost complet distruse de flăcările care se extind cu rapiditate.
Din cauza condițiilor extreme, anchetatorii nu au reușit încă să acceseze toate zonele afectate. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea fi mult mai mare.
„Chiar și în timp ce vorbesc acum, mă îngrijorează acest număr”, a declarat șeriful Robert Luna, în cadrul unei conferințe de presă susținute joi.