BREAKING
NEWS

Accident grav în Alba Iulia. O femeie de 72 de ani a murit și alte patru persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

O femeie în vârstă de 72 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier grav produs pe Calea Moților din Alba Iulia, potrivit Wowbiz. În eveniment au fost implicate trei autoturisme care s-au ciocnit violent joi, 27 august 2026. Informațiile despre împrejurările în care s-a produs evenimentul sunt preliminare.

Victima a fost găsită în stop cardio-respirator, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, femeia nu a răspuns intervenției, iar echipajele medicale au declarat decesul acesteia la fața locului. În urma impactului, alte patru persoane au fost rănite.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție. Salvatorii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță SAJ.

„Traficul rutier este îngreunat pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia, din cauza unui eveniment rutier în care sunt implicate trei autoturisme. Polițiștii se deplasează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.”, a transmis IPJ Alba.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!