BREAKING
NEWS

Adevărul despre despărțirea dintre Robert și Giuly. Primele declarații ale fostului concurent de la Casa Iubirii

Robert de la emisiunea „Casa Iubirii” a vorbit public, pentru prima dată, despre despărțirea de Giuly, după ce fanii au observat că cei doi și-au șters fotografiile de pe rețelele sociale, potrivit Wowbiz. Anunțul inițial făcut de Giuly a generat numeroase reacții online, iar mulți dintre urmăritori i-au îndemnat pe cei doi să mai încerce o dată. Separată de ceva timp, relația a ajuns la final după ce decizia a fost luată împreună de cei doi foști parteneri.

În cadrul unui live pe platforma TikTok, Robert a dezvăluit în ce relații a rămas cu fosta iubită. „Ne-am despărțit de ceva timp, am rămas în relații foarte bune. Nu ne-am certat să ajungem să ne urâm, să ne dușmănim, așa ceva nu există la noi. Atâta timp cât ne-ați văzut acolo în emisiune care este caracterul nostru și ceea ce suntem noi, dacă v-ați gândit că putem face așa ceva noi doi, nu există așa ceva. Am primit foarte multe mesaje despre când voi ieși să spun adevărul. Eu nu sunt obligat să vă zic viața mea, să mă destăinui eu așa. Știți care este caracterul meu și eu nu fac paranghelie cum se face aici pe TikTok. Așa ceva nu există la mine și nici la Giulia, că nici ea nu este așa. Ne-am despărțit, am luat această decizie împreună și fiecare a mers pe drumul lui.”, a declarat Robert.

Giuly a fost cea care a făcut oficial anunțul că ea și Robert nu mai formează un cuplu, precizând că separarea s-a produs mai exact din 16 ianuarie. Aceasta a explicat că decizia a fost luată și a cerut ca aceasta să fie respectată de public. Ea a mai adăugat că relația a fost discretă și neexpusă după ieșirea din emisiune.

„Astăzi vreau să vă spun că eu și Robert nu mai formăm un cuplu, mai exact din 16 ianuarie, pentru cei care fac analiză pe textul în care am scris că sunt în Târgu Mureș, câteva zile înainte. Această decizie a fost luată, vă rog să o respectați. Suntem doi adulți și sunt sigură că veți înțelege că nu toți oamenii care intră în viața noastră sunt meniți să și rămână. Nu mai am nimic de adăugat în legătură cu asta, pentru că după ce am ieșit din emisiune această relație a fost discretă și nu a fost expusă. Acesta a fost motivul pentru care în continuare va rămâne între noi ce a fost”, a spus Giuly.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!