BREAKING
NEWS

Adevărul despre Emil Gânj! Criminalistul Butoi aruncă bomba: „Cred că e mort, mâncat de animale în pădure”

Criminalistul Gabriel-Cătălin Butoi a analizat, în cadrul emisiunii „Un Podcast”, provocările majore cu care s-au confruntat forțele de ordine în încercarea de a-l localiza pe fugarul Emil Gânj. Specialistul a punctat faptul că operațiunile de căutare s-au desfășurat în condiții extrem de dificile, punând la încercare rezistența fizică a polițiștilor care au fost nevoiți să acopere zone forestiere și văi greu accesibile.

În ciuda utilizării tehnologiei avansate, precum dronele dotate cu senzori de termoviziune capabili să detecteze semnătura termică a corpului uman, Emil Gânj a rămas de negăsit. Criminalistul a criticat condițiile logistice precare în care au lucrat echipele din teren:

„Să vă arăt tălpile colegilor mei care au dus la căutarea lui în văi, păduri. Din păcate pentru ei, mulți au fost îmbrăcați total neadecvat, încălțați total neadecvat pentru acea misiune. Au fost ținuți fără apă, fără mâncare, puțină lume știe prin ce au trecut colegii mei de la Mureș când l-au căutat pe acest Gânj. S-a apelat și la drone cu termodinamice, pentru a se vedea dacă într-o anumită zonă e o temperatură specifică corpului uman. Cu toate acestea, nu am reușit să-l identificăm deși, cred eu, Poliția Română a făcut tot ce i-a stat în putere. Și stai să te gândești că suntem în secolui al XXI-lea și poliția beneficiază de atâta tehnică și cu toate astea nu reușește să-l prindă”, a declarat Gabriel-Cătălin Butoi.

Pe lângă dotările tehnice, expertul a subliniat importanța covârșitoare a informațiilor culese din anturajul fugarului și de la fața locului. Butoi a avansat ipoteza că suspectul ar fi putut să-și pregătească din timp ascunzătoarea, având în vedere natura premeditată a faptei sale:

„În afară de tehnică, trebuie să te bazezi și pe informațiile primite de la fața locului, care sunt extrem de importante, informații din anturajul lui. Nu se poate să nu răsufle ceva prin locurile unde se ducea, în pădurile respective, unde anume își făcea veacul. Eu sunt convins că el a premeditat crima, iar în locurile respective sunt depozite de apă și de mâncare care-l ajută pe o perioadă mai lungă de timp. Probabil că de asta nici nu iese de acolo”.

O ipoteză tulburătoare lansată de criminalist vizează posibilitatea ca Emil Gânj să fi recurs la un gest extrem în momentul în care a realizat că este încolțit de autorități. Deși profilul psihologic al acestuia indică un comportament sadic și calculat, Butoi nu exclude varianta sinuciderii:

„Părerea mea personală e că e mort, dar nu aș vrea să sugestionez absolut nimic. Deși comportamental acest Gânj ne spune că este un sadic, și-a premeditat crima cu multă atenție și nu ar fi capabil să-și ia viața. Dar eu cred că în momentul în care a fost înconjurat de colegii mei de acolo, speriat fiind, probabil că și-a luat viața. Și acum, Dumnezeu știe dacă nu e mâncat de animale. E părerea mea personală, nu înseamnă că este așa. Nu știu, timpul ne va arăta dacă este așa sau nu. Comportamental vorbind, nu l-aș vedea în stare să-și ia viața. Dar mă face să iau în calcul sinuciderea având în vedere că nu l-au găsit de atâta timp”, a mai explicat acesta.

Situația juridică a fugarului s-a complicat recent, Emil Gânj fiind condamnat definitiv la închisoare pe viață. Anunțul a fost făcut public de avocatul Adrian Cuculis, care a precizat că decizia instanței rămâne executorie, în ciuda faptului că autoritățile nu au reușit încă să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!