
Carolina Caramanuță vrea să îl cunoască mai bine pe Danciu, iar acesta și-a îndreptat atenția către ea, potrivit Kanal D. Ea se numără printre cele șase concurente noi din cel de-al cincilea sezon al emisiunii Casa iubirii. De la început, Carolina l-a admirat cel mai mult pe Danciu și a arătat că își dorește să se apropie de el. A ales să participe la emisiune pentru a trăi o experiență autentică și pentru a-și întâlni marea dragoste.
Carolina are 32 ani și provine din Republica Moldova. A venit în România cu ani în urmă pentru a studia. Lucrează ca broker de asigurări și credite și deține un Master în Management Financiar Bancar. Familia ei se află în Republica Moldova, iar cu părinții și surorile ține legătura prin telefon și prin rețelele sociale. Este pasionată de dansurile latino și participă la festivaluri și concursuri de profil. La un bărbat apreciază loialitatea, maturitatea emoțională și ambiția.
Danciu a vorbit despre ce i-a plăcut la Carolina și despre felul în care aceasta se uita la el. „Este cum trebuie, îmi place. Nu o problemă cu vârsta ei, îmi place cum gândește, îmi place cum pune problema și am fost atras de o chestie, că tindea să se uite foarte mult la mine și o bufnea râsul, să zâmbească. Mi-a plăcut asta.”, a mărturisit concurentul.