
Un accident rutier a avut loc luni seară pe DN 7, în apropierea localității Boița din județul Sibiu, în urma coliziunii dintre un autoturism și un TIR. În urma impactului, șoferul autoturismului a suferit leziuni, fiind necesară intervenția echipajelor de salvare pentru extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
Conform informațiilor furnizate de ISU Sibiu, victima este un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Sibiu, care a fost extras din autovehicul de către echipajele de descarcerare. În urma evaluării medicale s-a constatat că acesta a suferit un traumatism cranian şi un traumatism toracic. Este transportat la UPU Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, având direcţia de deplasare Rm. Vâlcea – Sibiu, la km 249 + 300 m, în zona localităţii Boiţa, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, nu ar fi păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier TIR condus în faţa sa de către un bărbat, cetăţean străin, în vârstă de 48 de ani”.
Circulația rutieră a fost inițial blocată complet pe ambele sensuri, Centrul Infotrafic al Poliției Române semnalând valori ridicate de trafic în zonă. Ulterior, autoritățile au luat măsuri pentru reluarea circulației în sistem alternativ, în timp ce cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs coliziunea.
