
Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte să moară. Actrița a luat o decizie neașteptată din cauza sănătății tot mai șubrede și a gândului că timpul se scurge, potrivit Cancan.
Ani la rând, locuința moștenită de la bunica sa, situată în centrul Capitalei, a fost refugiul actriței. Acolo și-a construit viața alături de Iurie Darie, fiecare încăpere păstrând fotografii, obiecte și amintiri legate de actor. Inițial, actrița avea un plan clar și se gândise ca locuința și lucrurile adunate să ajungă la finuța sa, Simina.
„Pe lumea cealaltă nu voi lua nimic cu mine şi am vorbit cu Iura să îi lăsam casa şi tot ce am strâns într-o viaţă finuţei noastre, Simina. Mi-am scris deja testamentul şi urmează să merg la un notar să îl înregistrez”, a declarat Anca Pandrea înainte să se stingă din viață.
Timpul a trecut, iar gândurile actriței s-au schimbat pe măsură ce se apropia momentul în care trebuia să lase totul în urmă. O întrebare a devenit apăsătoare pentru ea: cine va avea grijă de locul în care s-a iubit cu Iurie Darie. În cele din urmă, ea a ajuns la concluzia că nu poate lăsa această responsabilitate pe umerii unei persoane apropiate, deoarece casa nu era doar o simplă proprietate, ci locul lor.
Persoana care va moșteni casa va trebui să aibă grijă de mormântul actriței și al lui Iurie Darie și să nu mute niciodată de pe pereți tablourile desenate de actor. „Cine va accepta testamentul trebuie să-și ia acest angajament în fața lui Dumnezeu și să-l respecte, iar tablourile lui Iura, desenele lui, să rămână la locul lor, în camera noastră”, spunea actrița.
Anca Pandrea a murit luni, 31 august, la vârsta de 80 de ani. În ultimii ani, ea s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, suferind de insuficiență cardiacă și respiratorie, și depindea de oxigen pentru a putea respira. La acestea s-au adăugat problemele de vedere și dificultățile de deplasare. Starea sa s-a agravat brusc în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar în ultimele zile a fost internată într-un centru medical.