BREAKING
NEWS

Florin Piersic a revenit în viața publică. Prima apariție după problemele medicale care i-au pus viața în pericol

Actorul Florin Piersic a revenit recent în atenția publică, după o perioadă în care a preferat să stea departe de ochii publicului din cauza unor probleme grave de sănătate. Potrivit Wowbiz, maestrul s-a confruntat cu probleme de sănătate în anul 2024 și a trecut prin intervenții medicale complicate, urmate de recuperare într-o clinică specializată.

În cadrul celei mai recente apariții publice, marele actor a participat la un eveniment organizat la Mănăstirea Putna. Cu această ocazie, el a fost distins cu titlul de „Cetățean de Onoare”.

Anterior, în luna ianuarie, actorul a urcat pe scena Teatrului Național din București, la o gală aniversară organizată cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Atunci, el le-a transmis un mesaj celor prezenți: „Iubiții mei spectatori, mă aflu pe scena unde am jucat zeci, sute, mii, mii de spectacole… la Teatrul Național din București. Astăzi sunt cu dumneavoastră cu sala goală, ceea ce mie nu-mi place, dar va fi plină când voi vrea eu… pe 26 ianuarie, când eu am să împlinesc frageda vârstă de…. nici nu știu câți ani. A!!! 90, 90 și mie îmi vine să râd, pentru că nu vine să cred că o să împlinesc pe 26 ianuarie, o să împlinesc, de fapt, pe 27, dar 26… mă rog, înțelegeți dumneavoastră ce vreau să vă spun.”

În aceeași intervenție, actorul aă adăugat: „Dragilor, atât vreau să vă anunț: că dumneavoastră o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți o să vă uitați în internet. Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă totuși că avem o întâlnire, o întâlnire cum îmi place mie să spun… de dragoste. Cu cine? Cu mulți și cu Florin Caisă. Ăăăă, Piersic”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!