BREAKING
NEWS

Gestul făcut de Daniela și Valentin a pus fanii pe gânduri. Gluma cu inele din pufuleți a atras mii de reacții

Daniela și Valentin au stârnit reacții în rândul fanilor după ce s-au fotografiat purtând fiecare câte un „inel” pe deget, potrivit Kanal D. Bijuteriile nu sunt însă reale, ci este vorba despre pufuleți în formă de cerc care imită un inel. În fotografie se poate observa și o mână de bărbat, cel mai probabil a lui Valentin, alături de cea a Danielei.

Poziționarea acestor obiecte nu a fost făcută la întâmplare. Daniela aașezat pufuletele chiar pe inelar, la mâna stângă, iar gestul a fost imediat remarcat de urmăritori. Fanii au simțit aluzia făcută de concurentă, iar unul dintre ei a lăsat un comentariu în care a scris „Proaspăt căsătoriți”.

În cadrul emisiunii, cei doi concurenți trec printr-o situație delicată. Tânăra a izbucnit recent în lacrimi, a plâns ore în șir și a afirmat că i s-a făcut rău fizic din cauza răutății celor din jur. „Am spus că e prea multă răutate și nu am fost învățată cu ea în exterior”, a declarat Daniela.

Deși ceilalți concurenți se așteptau ca Valentin să intervină pentru a o liniști, acesta a explicat că a preferat să nu facă acest lucru. El a motivat că nu a dorit să îi facă și mai mult rău, observând că tânăra era deja mult prea afectată de cele întâmplate.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!