
Pensionarii din România care au pensii mai mici de 3.000 de lei ar putea beneficia de gratuitate pentru obținerea adeverințelor necesare dovedirii veniturilor brute lunare. Aceste documente, eliberate de operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale sau de deținătorii legali de arhive, ar urma să fie decontate integral de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile județene.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților. Conform proiectului, pensionarii cu venituri lunare sub 3.000 de lei nu vor mai fi nevoiți să suporte costurile aferente obținerii acestor adeverințe, utilizate în special pentru recalcularea pensiilor.
Pentru pensionarii care câștigă între 3.001 și 6.000 de lei, costurile adeverințelor vor fi decontate în proporție de 50%, prin aceeași agenție. Aceste prevederi sunt menite să reducă povara financiară a persoanelor vârstnice în procesul de obținere a documentelor necesare.
Proiectul se află acum în procedură parlamentară, iar dacă va fi promulgat, ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.