BREAKING
NEWS

Incendiu de proporții la un depozit de uleiuri din Constanța. Focul a cuprins mii de metri pătrați

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seară la un depozit de uleiuri situat la ieșirea din localitatea Lumina spre Năvodari, în județul Constanța. Focul s-a extins pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați, cuprinzând și acoperișul unei locuințe P+1 pe o suprafață de 20 de metri pătrați, potrivit News.ro.

Din cauza degajării mari de fum, autoritățile au emis imediat un mesaj RO-Alert pentru populație. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea flăcărilor, iar la fața locului au ajuns inițial patru mașini de stingere și un echipaj de prim-ajutor, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Forțele de intervenție au fost suplimentate pe parcurs. În total, la locul evenimentului intervin opt mașini de stingere, o autoplatformă, un echipaj CBRN și un SMURD, primind sprijin și din județul vecin.

Două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea au sosit în sprijinul pompierilor din Constanța. „Incendiul se manifestă la un depozit de uleiuri cu o suprafaţă de 5.000 mp şi acoperişul unei locuinţe P+1 cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!