
O femeie de 45 de ani a fost ucisă în Italia, după ce a fost răpită şi aruncată de pe un pod de pe autostradă în apropiere de Florenţa. O tragedie fără margini s-a petrecut, iar victima este Lorena Isceri, care lucra în sectorul veterinar. Cazul este considerat a șaptea presupusă victimă a unui femicid în Italia de la jumătatea lunii august, scrie News.ro.
Femeia a fost răpită joi după-amiază, se pare de către fostul ei iubit, în zona Rifredi din Florenţa. Agresorul nu ar fi acceptat despărțirea, iar victima trecuse prin clipe dificile și trăia în teroare, fiindu-i frică de fostul partener. Lorena Isceri a fost forţată să urce în portbagajul maşinii şi a fost condusă spre un pod de pe autostrada A1.
Deși se afla în portbagaj, femeia încă mai avea telefonul la ea şi a reuşit să sune la o linie de urgenţă. Ea le-a spus operatorilor că fusese răpită. Fostul ei iubit, în vârstă de 38 de ani, identificat drept Federico Vella, a oprit maşina și i-a smuls telefonul. Apoi a aruncat-o de pe pod, înainte de a sări şi el.
După apelul la numărul de urgenţă, poliţia a localizat semnalul telefonului, dar a ajuns prea târziu pentru a o salva. Oamenii legii încearcă acum să stabilească dacă femeia a fost ucisă înainte de a fi aruncată de pe pod.
Mama victimei a declarat pentru SkyTg24 că a vorbit ultima oară cu fiica sa joi dimineaţă, iar aceasta părea să fie bine. Întrebată despre relaţie, mama a spus că fiica sa îi vorbise despre aceasta și că era „foarte speriată”.