
Un turist polonez a fost atacat de o ursoaică cu pui pe Transfăgărășan. Potrivit primelor informații prezentate de Știrile Kanal D, bărbatul a scăpat nevătămat. Puiul se afla la mică distanță de ursoaică. Participanții la trafic au filmat întregul moment, iar imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
Filmarea arată că turistul încerca să hrănească animalul din mașină. Ursoaica s-a apropiat de autoturism și a luat bucata de pâine. Apoi l-a atacat pe bărbat. Acesta a reușit să scape rapid după ce a mutat mașina, iar apoi a ridicat geamul.