
Un tractor a rupt un gard și s-a înfipt direct în zidul unei case dintr-o gospodărie. În urma impactului, baia a fost complet distrusă, iar o parte din bucătărie a fost și ea afectată. Pompierii au fost nevoiți să decupeze peretele pentru a putea scoate utilajul din locuință, conform Observator. Toate pagubele au afectat locuința unei familii din județul Iași.
O mamă și copilul ei au scăpat doar printr-o minune, întrucât se aflau în camera alăturată în momentul accidentului. Soțului i s-a făcut rău în momentul în care a auzit ce s-a întâmplat și a fost transportat la spital. Ușa de la baie nu s-a mai putut deschide după ce utilajul a intrat în clădire.
Șoferul utilajului a dispărut după accident, dar a revenit ulterior la fața locului. Oamenii legii au stabilit că acesta se afla sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că utilajul implicat nu era înmatriculat.
Locatarii se aflau în casă și pregăteau mâncarea când s-a produs evenimentul. Mirabela a relatat momentele de atunci: „Am venit de la muncă şi am pus să fac o ciorbă, am pus să fac o friptură, după aceea s-a făcut friptura de am stins, în secunda aia când m-am întors a și bufnit. (…) Eu l-am sunat pe soț şi i-am zis vino acasă că a bubuit! Ori butelia, ori boilerul. Am venit la baie să văd ce s-a întâmplat. La baie nu se putea deschide uşa”.