
O femeie în vârstă de 36 de ani, care a reușit să rămână însărcinată cu gemeni după un deceniu de încercări, a încetat din viață la scurt timp după ce fusese consultată și externată de la Maternitatea Giulești. Familia Georgianei acuză personalul medical de neglijență severă, susținând că simptomele unei infecții generalizate au fost ignorate și interpretate drept manifestări ale unui atac de panică.
Potrivit informațiilor publicate de Cancan, tragedia a survenit în săptămâna a 18-a de sarcină, obținută prin fertilizare in vitro. Deși Georgiana fusese internată anterior timp de două săptămâni sub supraveghere, medicii au decis să o externeze miercuri, pe 17 iunie, asigurând-o că starea ei și a feților este una bună.
La nici 24 de ore de la întoarcerea acasă, starea ei s-a degradat brusc, prezentând sângerări și frisoane puternice. Familia a apelat numărul de urgență, iar pacienta a fost transportată din nou la Maternitatea Giulești cu o ambulanță SMURD.
Andrei Stoian, iubitul femeii, a relatat pentru Observatornews.ro cursul evenimentelor:
„Nu am avut probleme, efectiv n-au fost, decât când s-a dus la control, doamna doctoră care i-a făcut un seminar a văzut că s-a lăsat sau are ceva scurgeri, s-a lăsat puțin uterul și ne-a trimis la spital de urgență. Și aici, așa, au luat deciza să-i facă cerclaj.”
În ciuda gravității situației de la revenirea în spital, diagnosticul inițial de externare pare să fi influențat reacția medicilor. „Diagnosticul la externare, în care ei au specificat destul de clar că există şi ameninţare de avort. Tot ei scriu mai jos că pacienta în vârstă de 36 de ani se externează cu stare generala bună, afebrilă, nu pierde sânge sau alte cauze”, a mai precizat resemnat iubitul victimei.
Rudele susțin că, deși Geogiana a ajuns la Maternitatea Giulești în jurul orei 13:00, ar fi rămas pe salon timp de șapte ore fără îngrijiri de specialitate. Mihai Miclea, fratele tinerei, a declarat pentru sursa citată:
„Am vorbit cu ea, era veselă, era fericită după atâta timp că a ajuns acasă și în sfârșit poate să stea și ea în patul ei. Te întorci a doua zi, te ia în primire același doctor care te-a externat și ți-a urmărit sarcina atâta timp și spune că de fapt tu n-ai nimic și că toate durerile tale sunt atac de panică.”
Calvarul Georgianei s-a prelungit până spre seară, când starea ei a devenit critică. Deși partenerul ei a solicitat întreruperea sarcinii pentru a-i salva viața încă de la ora 19:00, intervenția chirurgicală a început abia la ora 22:00.
Andrei Stoian a povestit momentul disperării: „La ora șapte seara am luat decizia, am rugat frumos să întrerupă sarcina, să întrerupă sarcina. Nu mai putea de dureri. Și da, într-un final, bine domnule, facem, exact așa mi-a răspuns.” Potrivit fratelui victimei, aceasta a fost lăsată pe salon și tratată cu sedative sub pretextul atacurilor de panică, în timp ce infecția îi cuprindea organismul.
În timpul operației, medicii au constatat că uterul era necrozat și au fost nevoiți să îl extirpeze. Ulterior, pacienta a fost transferată în stare extrem de gravă la Spitalul Universitar. „Ne-au sunat că starea este foarte gravă și că va trebui transferată de urgență la universitar. A ajuns mai mult decedată decât vie. Singurul medic cu care am discutat a fost cel de la ATI. După ce au declarat decesul, nu au explicat care au fost cauzele”, a mărturisit Mihai Miclea.
Rezultatele necropsiei efectuate de IML au confirmat suspiciunile familiei: decesul a fost provocat de corioamniotită severă, necroză uterină și septicemie, care au dus la o insuficiență organică multiplă. Ambii gemeni muriseră în uter înainte de intervenție. Rudele Georgianei solicită acum tragerea la răspundere a personalului medical prin acțiuni penale pentru malpraxis.