
Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din România, dar puțini știu un detaliu legat de actele sale de identitate. Numele complet al artistei este Irina Loghin Cernea, pe care l-a primit în urma căsătoriei cu Ion Cernea, fost campion la lupte greco-romane, potrivit Wowbiz. Chiar dacă a purtat acest nume, artista a ales să continue să apară pe scenă și în viața publică doar sub numele de Irina Loghin, cel sub care debutase.
Cei doi au fost căsătoriți timp de 50 de ani și au avut împreună doi copii, numiți Ciprian și Irinuca. Artista avea 24 de ani la momentul primei lor întâlniri. Cel care le-a făcut cunoștință a fost Benone Sinulescu. Ion Cernea era sportiv de performanță și mergea la Centrul de Pregătire 23 August, în timp ce Irina Loghin făcea parte din Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne.
Ion Cernea a relatat cum a început relația lor și care a fost înțelegerea stabilită încă din primele zile ale căsniciei: „Fiind sportiv, mergeam la Centrul de Pregătire 23 August. Vis-a-vis de centru locuia cântărețul Benone Sinulescu pe care l-am cunoscut și ne-am împrietenit. Mergeam împreună la spectacole la Ansamblul Ciocârlia. Irina venise de un an, doi la Ansamblul Ministerului de Interne. Așa ne-am cunoscut. (…) Prima înțelegere a noastră a fost: te ocupi de muzică? Faci tot ce vrei și ce crezi că e mai frumos și să fii în banca ta! Iar în sport nu te bagi peste mine și nici eu peste tine! Această înțelegere a dus mai departe că și astăzi avem o familie închegată, la locul ei, și poate și stimată de toți cei care ne cunosc!”
Ion Cernea s-a stins din viață anul trecut, la vârsta de 89 de ani. Relația lor a durat aproape șase decenii, artistei i-a fost alături timp de aproape șase decenii, iar dispariția lui a lăsat un gol adânc în sufletul acesteia. Întreaga ei carieră și viață personală s-au desfășurat în localitatea natală Gura Vitioarei, județul Prahova, artista păstrându-și locul în muzica populară românească de peste șase decenii.