
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis noi avertizări de caniculă pentru perioada 10-12 august, interval în care România se va confrunta cu un val de căldură persistent, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.
Potrivit informațiilor prelucrate din redactia.ro, atenționările meteorologice sunt valabile începând de luni, 10 august, de la ora 10:00, până miercuri, 12 august, ora 21:00.
Citește articolul integral, gratuit
Apasă butonul de mai jos, vizionează o reclamă și citește restul articolului.
Luni, 10 august, va fi activ un cod galben în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, unde temperaturile vor ajunge la 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități.
Marți, 11 august, vremea deosebit de caldă se va extinde în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Transilvania, în timp ce pentru vestul și nord-vestul teritoriului a fost emis cod portocaliu. În aceste zone, maximele termice se vor situa în general între 35 și 38 de grade, putând atinge izolat chiar și 39 de grade Celsius în Câmpia de Vest.
De asemenea, meteorologii atrag atenția că nopțile vor rămâne deosebit de calde, cu minime de până la 21-23 de grade, iar începând de marți noaptea își vor face apariția și intensificări ale vântului, alături de perioade de instabilitate atmosferică în zonele montane.