BREAKING
NEWS

A murit inginerul Florin Huidu. Mesajele sfâșietoare transmise de fiii săi Șerban și Vlad

Inginerul Florin Huidu, tatălui fraților Șerban și Vlad Huidu, a încetat din viață. Vestea a fost făcută publică de ambii frați prin intermediul rețelelor sociale. Într-un mesaj emoționant preluat de Kanald, Vlad Huidu a povestit cum au arătat ultimele clipe din viața părintelui său.

Cei doi vorbiseră la telefon cu doar două ore înainte ca bărbatului să i se facă rău într-un autobuz. „S-a stins tata. Și mă gândesc obsesiv la ultima noastră convorbire. O conversație absolut obișnuită, una dintre acele conversații despre care nu ai niciun motiv să crezi că ar putea fi ultima”, a scris Vlad Huidu despre apelul în care au discutat despre cumpărături și despre planul tatălui de a merge la piață după prune.

După ce tatălui său i s-a făcut rău în mijlocul de transport, echipajele de salvare au ajuns la fața locului. Potrivit relatării, șapte persoane de la Salvare și SMURD au intervenit și au aplicat manevre de resuscitare timp de aproximativ 40 de minute, reușind la un moment dat să-i pornească din nou inima.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde a suferit însă un al doilea stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat. Vlad Huidu și-a exprimat regretul că a încheiat grăbit ultima conversație telefonică, transmițând un îndemn: „Nu răspundeți pe fugă oamenilor pe care îi iubiți, pentru că noi credem mereu că avem timp. Eu am crezut că îl sun mai târziu. N-am mai apucat”.

Șerban Huidu a transmis la rândul său un mesaj pe rețelele sociale, mulțumindu-tatălui său pentru învățături. „Generația lor, ușor, ușor pleacă. Urmăm noi….Drum lin către stele, domnule inginer Florin Huidu. Îți mulțumesc că m-ai învățat măsura…”, a scris comediantul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!