
Un șofer de 47 de ani și-a pierdut viața într-un accident grav produs pe DN 79, după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și a lovit un cap de pod din beton. Evenimentul rutier s-a petrecut în cursul nopții, în localitatea bihoreană Leș, potrivit Ebihoreanul.
Autoritățile au fost alertate în jurul orei 1:25, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bărbatul decedat era din comuna Cefa și circula la volanul autoturismului dinspre Oradea către Salonta.
Conform primelor concluzii transmise de IPJ Bihor, „În împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi pătruns în șanțul din partea stângă a direcției sale de deplasare, iar ulterior ar fi intrat în coliziune frontală cu un cap de pod din beton”.
În urma impactului violent, mașina a fost avariată, iar șoferul a rămas încarcerat și blocat între fiarele contorsionate, fiind găsit de salvatori în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor, alături de pompierii din Oradea cu două autospeciale și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă cu medic.
Reprezentanții ISU Crișana au informat că „Pompierii au acționat pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului”. Leziunile suferite i-au fost fatale bărbatului, acesta decedând la locul accidentului.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă ancheta, sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs tragedia.