Seara de 13 septembrie, Ajunul Înălțării Sfintei Cruci, este legată în tradiția populară de numeroase obiceiuri păstrate din generație în generație, printre care și așezarea unui fir de busuioc și a puțină tămâie lângă pragul ușii pentru ocrotirea familiei. În vechile gospodării de la sat, oamenii se pregăteau cu grijă pentru marea sărbătoare din 14 septembrie, având grijă ca locuința să fie curată și liniștită.
Pragul ușii era considerat odinioară hotarul simbolic dintre gospodărie și lumea din afara ei. Potrivit tradiției populare, în seara de 13 septembrie se puneau lângă prag un fir de busuioc și puțină tămâie, cele două fiind asociate cu binecuvântarea, rugăciunea și ocrotirea familiei. Este important de precizat că acest obicei aparține tradiției populare și nu reprezintă o rânduială obligatorie a Bisericii Ortodoxe.
În unele zone ale țării, înainte de venirea serii, gospodarii curățau cu atenție intrarea în locuință și pragul casei. După ce totul era pus în ordine, lângă ușă se așezau un fir de busuioc și un bob de tămâie. În credințele populare, busuiocul era asociat cu binecuvântarea și curățenia sufletească, în timp ce tămâia amintea de rugăciune și de apropierea unei mari sărbători. Bătrânii considerau că așezarea lor la intrarea în casă era un gest simbolic prin care familia întâmpina Ziua Crucii cu pace și cu gospodăria pregătită.
Busuiocul ocupă un loc aparte atât în cultura tradițională românească, cât și în practica religioasă, fiind întâlnit în diferite contexte și obiceiuri. În gospodăriile de odinioară, oamenii păstrau adesea busuiocul într-un loc curat, uneori în apropierea icoanelor. În Ajunul Înălțării Sfintei Cruci, tradiția populară spunea că un fir de busuioc așezat lângă prag simbolizează o casă curată și pregătită pentru sărbătoare.
În unele sate exista credința că busuiocul ar păzi liniștea familiei și ar aduce spor gospodăriei. Aceste semnificații trebuie însă înțelese ca elemente de folclor și nu ca promisiuni sau garanții religioase. Alături de busuioc, în unele gospodării se așeza și puțină tămâie, care are o semnificație religioasă profundă, fiind legată de rugăciune și de slujbele Bisericii.
În tradiția satului românesc, oamenii obișnuiau uneori să tămâieze casa, icoanele și gospodăria, mai ales înaintea unor sărbători importante. În credința populară, tămâia de lângă prag era asociată simbolic cu protejarea locuinței de necazuri și cu păstrarea păcii în familie. Totuși, simpla așezare a unui bob de tămâie la ușă nu trebuie privită ca un ritual care garantează protecția casei. Din perspectivă creștină, accentul cade pe credință, rugăciune și participarea la viața Bisericii.
Obiceiul era unul simplu, iar în unele familii se aprindea candela în fața icoanelor, în timp ce oamenii rosteau o rugăciune pentru sănătatea și pacea celor dragi. Busuiocul și tămâia puteau rămâne lângă prag până în dimineața zilei de 14 septembrie, când erau strânse și păstrate într-un loc curat. În lumea tradițională românească, pragul casei avea numeroase semnificații simbolice, fiind privit ca o graniță între spațiul gospodăriei și exterior.
În noaptea de 13 spre 14 septembrie se păstra liniștea în casă, oamenii evitând certurile, conflictele și vorbele urâte. Dincolo de credințele populare asociate acestui obicei, evitarea conflictelor și împăcarea cu cei din jur sunt în acord cu valorile creștine ale păcii, iertării și iubirii aproapelui. În dimineața zilei de 14 septembrie, după ce busuiocul era strâns, credincioșii mergeau la biserică și participau la slujba dedicată Înălțării Sfintei Cruci.
Ziua de 14 septembrie este una dintre marile sărbători ale creștinătății și este ținută cu post. Pentru credincioși, rugăciunea, postul, participarea la slujbă, milostenia și împăcarea cu cei din jur au o importanță mai mare decât obiceiurile populare asociate acestei zile. Biserica nu învață însă că busuiocul sau tămâia așezate la prag aduc automat noroc, sănătate ori protecție, iar vechiul obicei poate fi privit ca o tradiție populară și o amintire a satului de altădată, conform All4Romania.
