
Decesul Mădălinei Apostol l-a cufundat pe Nick Rădoi într-o perioadă extrem de dificilă, lăsând în urmă și trei copii orfani. Cei doi își trăiau povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor și de controversele din trecut, iar în august, omul de afaceri o descria pe partenera sa drept persoana care i-a stat alături în lupta cu cancerul, conform informațiilor publicate de România TV.
Relația lor nu a fost însă lipsită de divergențe. În perioada în care se confrunta cu probleme grave de sănătate, omul de afaceri a luat o decizie fermă privind împărțirea averii sale, estimată la aproximativ 30 de milioane de dolari. După ce a primit diagnosticul oncologic, el și-a actualizat testamentul.
„Testamentul meu e făcut, e privat, făcut așa cum trebuie să fie! Sunt foarte fericit să am casa plină de nepoți. Î iubesc ca pe ochii din cap și, bineînțeles ca tot ce am eu nu se pune problema să las altcuiva, decêt lor. Ar vrea ea să fie acolo”, declara Nick Rădoi în urmă cu doi ani, potrivit Click.
În vara anului 2023, afaceristul a aflat că suferă de cancer la colon, o veste descoperită în mod neașteptat în timpul unei intervenții chirurgicale pentru apendicită, când medicii au identificat o tumoră de circa nouă centimetri. La momentul acela, la vârsta de 62 de ani, prioritățile sale s-au schimbat radical. După o etapă grea de tratamente și recuperare, starea sa s-a îmbunătățit.
Imediat după tragica veste, Nick Rădoi a transmis un mesaj emoționant: „Sunt distrus. Nu pot să vorbesc, nu am voce”, publicând ulterior imagini alături de Mădălina Apostol și copii, însoțite de mesajul „I love you!”. Conform relărilor din presă, Mădălina Apostol s-ar fi pus capăt zilelor în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 02:00.
Nicolae Rădoi este un om de afaceri stabilit de zeci de ani în Statele Unite, devenit cunoscut atât prin activitatea sa antreprenorială, cât și prin aparițiile în lumea mondenă. Potrivit unei prezentări PRO TV din 2024, el a lucrat 12 ani ca șofer de tir înainte de a-și construi propria flotă de camioane și o companie de transport de succes.
Viața personală a milionarului a inclus o căsnicie de aproape trei decenii și trei fiice, încheiată ulterior prin divorț, urmată de mai multe relații intens mediatizate, printre care și cea cu Mădălina Apostol. Decesul acesteia a fost confirmat de omul de afaceri, care a anunțat că va reveni în România pentru înmormântare.