
Proprietarii de curți care își doresc să planteze arbori trebuie să știe că legislația impune reguli stricte privind distanța față de proprietatea vecină, nerespectarea acestora putând atrage obligația de tăiere sau scoatere a copacilor pe cheltuiala proprie, informează romaniatv.net.
Administrarea propriei curți nu oferă o libertate absolută în ceea ce privește amplasarea vegetației. Astfel, pe lângă aspectul estetic, proprietarii au obligația legală de a respecta drepturile celor din jur, inclusiv în privința distanței la care sunt sădiți arborii față de linia de hotar.
Conform prevederilor legale, „(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii”. Prin urmare, copacii cu o înălțime sub doi metri pot fi plantați mai aproape de gard, având în vedere că în mod obișnuit un gard are o înălțime similară.
În situația în care arborii depășesc înălțimea de doi metri, legea devine strictă și impune plasarea acestora la o distanță mai mare de doi metri de hotar. În caz contrar, „(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”. Dacă proprietarul refuză, vecinul se poate adresa primăriei pentru a cere tăierea.
De asemenea, legislația îi oferă vecinului dreptul de a interveni asupra vegetației care pătrunde pe terenul său: „(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, menționează sursa citată.