
Un incendiu izbucnit în primele ore ale dimineții la internatul Școlii de fete Utumishi din Gilgil, Kenya, a provocat moartea a 16 persoane, iar 74 de elevi au fost răniți și transportați la spital. Potrivit Crucii Roșii din Kenya și poliției, elevele dormeau când flăcările au cuprins clădirea.
Școala se află la aproximativ 120 km vest de Nairobi, capitala Kenyei, potrivit BBC. Poliția locală a precizat că incendiul a izbucnit în jurul orei 01:00, ora locală, corespunzătoare orei 22:00 GMT de miercuri.
În cămin se aflau aproximativ 220 de elevi la momentul izbucnirii incendiului. Cei 74 de minori răniți sunt internați și primesc îngrijiri medicale, conform poliției locale.
Comandantul de poliție Masoud Mwinyi a declarat că unii elevi au fugit în zonele învecinate în timpul incendiului, pe fondul haosului. La momentul declarațiilor, polițiștii continuau să îi caute în împrejurimi pe cei care plecaseră în cursul nopții, cuprinși de șoc și frică, potrivit comandantului.
„Este o situație tristă și îngrijorătoare”, a declarat Masoud Mwinyi.
Cauza exactă a incendiului nu fusese stabilită, iar autoritățile locale au deschis o anchetă. Școala a fost izolată după incendiu, accesul în incintă fiind permis doar părinților elevilor.