
Douăsprezece persoane au murit în accidente rutiere în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria, iar Guvernul bulgar va declara 11 noiembrie zi de doliu național în memoria victimelor, potrivit digi24.ro. Printre răniți se află și un român, a anunțat ministrul de Externe, Dan Neculăescu, într-o postare pe platforma X.
Potrivit ministrului, cetățeanul român primește îngrijiri medicale.
Guvernatorul Georghi Cealakov a declarat pentru agenția de presă BTA că în carambol au fost implicate aproximativ 70 de vehicule. Unele mașini s-au răsturnat, iar altele au fost complet strivite.
Patru persoane cu răni grave au fost transportate la un spital din Iambol, potrivit declarațiilor făcute pentru BTA de directorul adjunct al unității medicale. Alte opt persoane au fost duse cu ambulanța la un spital din Sliven.
Primul apel a fost înregistrat în jurul orei 07:00, a precizat Cealakov. Echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe din regiunile Iambol, Sliven și Burgas au fost trimise imediat la locul accidentelor.
Administrația regională din Iambol a convocat echipa de intervenție în caz de criză, iar spitalele din Iambol și Sliven au fost pregătite să primească victimele. Armata a fost, de asemenea, mobilizată pentru a sprijini operațiunile de salvare.
Potrivit Ministerului de Interne, ceața densă reducea vizibilitatea în zonă. Galin Kostov, directorul Administrației Regionale de Drumuri, a declarat că șoseaua umedă și viteza neadaptată la condițiile de drum ar fi putut contribui la producerea accidentelor în lanț.
Kostov a precizat că autostrada va rămâne închisă până la îndepărtarea tuturor vehiculelor implicate. Numărul mare de mașini implicate îngreunează accesul ambulanțelor la toate locurile accidentelor și complică operațiunile de intervenție.