BREAKING
NEWS

După despărțirea de Reghecampf, Anamaria Prodan a transformat vila din Snagov într-un adevărat palat. Ce planuri are impresara cu luxosul imobil

După ce Laurențiu Reghecampf a ales să plece din căminul conjugal, Anamaria Prodan s-a apucat de renovări majore. A fost nevoie de șase luni pentru a înlocui orice urmă care îi amintea de fostul soț în locuința lor. Vila de lux are o curte impresionantă de 1.000 mp, se întinde pe cinci etaje și dispune de un foișor, un loc de grătar amenajat pe ponton și o cramă.

„Cât plătești chirie aici, în Snagov?”, a întrebat-o Edi Vasile pe Anamaria Prodan, în celebra lui rubrică de pe Tik Tok. „Ești nebun?”, i-a răspuns prompt impresara. Dialogul a continuat cu întrebarea: „Aveți casa dumneavoastră aici?”. „Hai să ți-o arăt dacă tot ai ajuns până aici”, a replicat Prodan.

„Eu locuiesc doar cu familia mea, cu copiii. Casa este organizată pe etaje, fiecare copil și-a decorat camera după propriul gust. Le-am zis: e casa mea până mor, deci stilul va fi cum vreau eu. Multă lume zice că e în stil arăbesc… Arăbesc, turcesc, cum vreți, mie îmi place. N-am pus lift la momentul potrivit, iar acum, că îmbătrânesc, mă gândesc să montez unul exterior”, a explicat Anamaria Prodan.

Pe fundalul sunetului original folosit de Edi Vasile pe Tik Tok, impresara a fost întrebată despre alte planuri pentru casă, pe lângă instalarea liftului. Amuzată, ea a răspuns: „Alt plan? Să cumpăr 50% din partea lui Reghecampf”.

Prodan a continuat turul casei, prezentând balconul cu vedere la lac, unde își savurează cafeaua, dressingul, crama, bucătăria, camera câinilor și foișorul.

„Zici că-i bloc, nu casă”, a fost remarca TikToker-ului la finalul turului.

„Am schimbat totul. Noua înfățișare a casei reflectă noul nostru început ca familie. Am lucrat timp de 6 luni și am transformat radical totul. Deși mai sunt mici detalii de pus la punct, sunt extrem de mulțumită de rezultat. Am vrut să las tot trecutul în urmă”, declara Anamaria Prodan la finalul anului trecut, conform WowNews.

Anamaria Prodan se află în plin proces de divorț și este nevoită să cumpere partea de casă deținută de Laurențiu Reghecampf, după ce vila din Snagov a fost scoasă la licitație.

Imobilul de lux a ajuns la licitație în urma unui proces pierdut de Reghecampf împotriva lui Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova. Reghecampf îi datorează acestuia 200.000 de euro, reprezentând clauza de reziliere a contractului său cu echipa craioveană, activată când a semnat cu Al-Tai.

Din cauza neachitării sumei la timp, Mihai Rotaru a cerut vânzarea vilei pentru a-și recupera banii pe care fostul antrenor îi datorează.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!