
Azi, 13 noiembrie, întreaga creștinătate cinstește pe Luminătorul şi dascălul lumii, stâlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei, Sfântul Ioan Gură de Aur.
Tot azi, credincioșii sunt invitați să citească o rugăciune specială, de mare folosință pentru curățarea păcatelor.
” Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici mi se cade, ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este deșartă toată și surpată, și nu ai la mine loc cuviincios, ca să-Ți pleci capul; ci pe cum, dintru înălțime pentru noi Te-ai umilit, pleacă-Te și acum la umilința mea.
PUBLICITATE
Și pe cum bine ai voit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu suflet și în spurcatul meu trup.
Și pe cum nu ai socotit a fi lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii, în casa lui Simon leprosul, așa binevoiește a intra și în casa sufletului meu celui umilit, al leprosului și păcătosului. Și precum nu ai respins pe păcătoasa, cea asemenea mie, care s-a apropiat și s-a atins de Tine, așa Te îndură și spre mine păcătosul, care mă apropiu și mă ating de Tine.
Că nu ca un nepăsător mă apropriu de Tine, Cristoase Dumnezeule, ci nadăjduind întru bunătatea Ta cea nespusă, și pentru că, stând departe multă vreme de împartășirea Ta, să nu fiu sfâșiat de lupul cel înțelegător. Pentru aceea mă rog Ție:
PUBLICITATE
Precum singur ești sfânt, Stăpâne, sfintește-mi trupul și sufletul, mintea și inima, măruntaiele și pântecele, și întreg mă înnoiește, și înrădăcinează frica Ta întru mădularele mele, și sfințirea Ta fă-o neștearsă din mine. Și fii mie ajutor și sprijinitor, îndreptând în pace viața mea, învrednicindu-mă și de a sta de-a dreapta Ta, împreună cu Sfinții Tăi.
Pentru rugăciunile și mijlocirile preacuratei Maicii Tale, și ale preacuratelor Puteri fără de trup care slujesc Ție, și ale tuturor Sfinților, care din veac bine Ți-au plăcut.
Amin.”