
O femeie în jurul vârstei de 30 de ani a murit pe loc, sâmbătă, în urma unui accident rutier grav petrecut pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 195, pe sensul de mers spre București. Vehiculul condus de aceasta a intrat violent într-un utilaj pentru marcaje, care era semnalizat și staționat pe banda de urgență, potrivit ziarobiectiv.ro.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a informat că echipele de intervenție au fost mobilizate de urgență la locul incidentului. La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță și un elicopter SMURD.
Conform primelor informații furnizate de echipele de intervenție, coliziunea a avut loc între un autoturism și o autoutilitară folosită pentru lucrări pe autostradă. În urma impactului devastator, femeia care se afla la volanul autoturismului a fost declarată decedată de medicii prezenți la fața locului, inclusiv de cei de pe elicopterul SMURD.
Șoferul autoutilitarei a suferit dureri în zona lombară, dar, după ce a fost evaluat de personalul medical aflat la fața locului, a refuzat transportul la spital.