BREAKING
NEWS

Tragedie în Sibiu! Doi copii au fost incendiați din greșeală de mama acestora

Ambulanta
Ambulanta

Polițiștii din Sibiu au fost anunțați despre un incident casnic grav petrecut în localitatea Marpod. Doi copii mici, de 1 an și 3 ani, au suferit arsuri severe pe corp și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a fost raportat Secției de Poliție Rurală Agnita, iar la fața locului au intervenit rapid echipaje medicale de urgență din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Medicii au constatat că micuții aveau arsuri pe față și membre. Tragedia s-a produs în momentul în care mama lor a încercat să aprindă focul, ținând în brațe copilul cel mic, în vârstă de un an.

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgentă în localitatea Marpod unde doi minori, un băiețel în vârstă de aproximativ un an și o fetiță în vârsta de aproximativ 3 ani au suferit arsuri la nivelul feței și ale membrelor superioare și inferioare. Băiețelul a fost transportat de urgentă de către echipajul SMURD cu medic la CPU Luther. Echipajul SAJ a acordat asistență medicală fetei și a transportat-o la CPU Luther”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Imediat, s-a produs o deflagrație în momentul în care aceasta s-a folosit de benzină pentru a aprinde focul în sobă. Într-o secundă, flăcările s-au extins și spre fetița de 3 ani.

„În jurul orei 11.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că doi copii au suferit arsuri în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității Marpod.

Din primele verificări efectuate a rezultat că, în jurul orei 10.55, o femeie ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, în timp ce își ținea în brațe fiul, în vârstă de 1 an, în apropiere aflându-se și fiica ei, în vârstă de 3 ani.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!