BREAKING
NEWS

Accident cumplit de Valentine’s Day! Un tânăr de 20 de ani, în stare gravă după o depășire riscantă

Un accident grav s-a produs între localitățile Zebil și Satul Nou, în județul Tulcea, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Un tânăr de 20 de ani, grăbit să ajungă la iubita sa, a efectuat o depășire neregulamentară, provocând un impact violent.

Trei persoane, transportate de urgență la spital

Evenimentul s-a petrecut vineri după-amiază, când tânărul șofer a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani din județul Galați. În urma coliziunii, ambii șoferi și un pasager din cea de-a doua mașină au suferit răni grave și au fost transportați la spital.

La fața locului au fost solicitate două elicoptere, unul din cadrul Spitalului Județean Constanța și unul din cadrul Spitalului Județean Galați, pentru transportul rapid al victimelor.

Un buchet de flori rămas pe bancheta din spate

Starea tânărului este critică, iar medicii depun eforturi pentru a-i salva viața. Pe bancheta din spate a mașinii acestuia, polițiștii au găsit un buchet de flori, care nu a mai ajuns la destinatar.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor accidentului.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!