
O ambulanță care se îndrepta către un pacient a intrat, vineri seară, în coliziune cu un autoturism, în Suceava. Nicio persoană nu a necesitat transport la spital.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, incidentul rutier s-a produs în municipiu, între o mașină și o ambulanță.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, sprijiniți de un echipaj SAJ.
Patru persoane au fost implicate, însă nimeni nu a avut nevoie să fie dus la spital.
Autosanitara se deplasa către un caz medical fără pacient la bord, iar misiunea a fost preluată de un alt echipaj, transmite ISU Suceava.