
Stăpână, tu eşti scăparea noastră în toate nevoile noastre! Tu eşti tăria şi puterea care zdrobeşte pe toţi vrăjmaşii noştri.
De bunătăţile tale este plin pământul. Ele se revarsă chiar până în cele mai de jos ale pământului.
Din plinătatea darului tău, cei ce au fost în iad se veselesc, izbăvindu-se de el prin preaslăvită Naşterea ta cea feciorească
Şi oamenii muritori au devenit părtaşi ai îngerilor celor fără de trup.
Slavă…Şi acum…
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime…Tatăl nostru…
Mintea mea slăbeşte acum, căzând în adâncul gândurilor potrivnice şi nu-mi este mie izbăvire. Auzi-mă pe mine, cel ispitit şi dăruieşte-mi, ca o bună, împăcare lăuntrică, să nu fiu mâncare celui viclean, Preasfântă Fecioară Marie binecuvântată!
Slavă…
Fă mie Milostiv, Preasfântă Stăpână şi Maică pururea Fecioară, pe Judecătorul lumii, căci nimeni nu poate mijloci ca tine, fiind Maica Stăpânului, al Dumnezeului tuturor!
Şi acum…
Stând în chip văzut în faţa Sfintei tale Icoane, în chip nevăzut te văd vieţuind în ceruri, Maica Vieţii, cu evlavie mă rog către tine, să mă izbăveşti de vrăjmaşii mei văzuţi şi de cei nevăzuţi, Preasfântă Stăpână şi Împărăteasă a cerului şi a pământului!
Neîntinată, nestricată, neînşelată, Preacurată Fecioară, nenuntită Mireasă Dumnezeiască, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Marie, Doamna şi Stăpâna lumii şi nădejdea mea, caută, te rugăm, cu umilinţă, spre noi, păcătoşii, în ceasul acesta şi fă-L milostiv cu rugăciunile tale de Maică, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe care L-ai născut din preacuratele tale sângiuiri, neispitită de bărbat! Pe Acela văzându-L osândit la moarte şi cu arma întristării fiind rănită în inimă, răneşte şi sufletul meu cu dragostea cea dumnezeiască. Dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, ca să-L plâng cu amar pe Acela Care a fost legat şi batjocorit pentru mântuirea noastră. Tu, Fecioară Stăpână, care în timpul morţii Sale de bunăvoie ai suferit o mare durere în sufletul tău, slobozeşte-mă de dureri, ca să te laud pe tine, ceea ce eşti vrednică de laudă întru toţi vecii. Amin!