Rugăciunea de Florii – Cu o saptamana inaintea Patimilor Sale, Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin, inconjurat de cei 12 Apostoli ai sai. Mulțimea, entuziasmată de minunile și predicile Lui, L-a întâmpinat cu „Osana!” și așternea ramuri de finic la trecerea Sa, recunoscandu-l ca fiind adevaratul Mantuitor.
Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Din aceasta zi, biserica oficiaza in fiecare seara Deniile, in amintirea zilelor din Saptamana Patimilor, credinciosii petrecandu-l prin slubje pe Iisus pe drumul Crucii, pana la moarte si inviere.
Obiceiul stâlpărilor sau al ramurilor de salcie aduse de credincioşi în fața Sfântului Altar este menționat și în primele cărți de cult din țara noastră. Asftel, Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689 numește Sărbătoarea Floriilor – „Dumineca florilor pe sălcii”, iar în Liturghierul Mitropolitului Dosoftei, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor se numește „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Până în zilele noastre, urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să se binecuvânteze ramurile de salcie. Deși în Sfânta Scriptură citim că Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, în funcţie şi de clima ţării în care s-a statornicit această tradiție, s-au folosit şi alte ramuri: de salcie, măslin sau chiar liliac. Tradiţia spune că poporul român a ales salcia, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Rugăciunea de binecuvântare a salciei
Rugăciunea de Florii – „Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I a prevestit învierea, Însuţi, Stăpâne, păzeşte ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire.
Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi au strigat Ţie: osana, apără ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.”
