
Un accident feroviar grav a avut loc duminică, 4 mai, în Gara Constanța, când o locomotivă s-a ciocnit violent cu un tren de călători. În urma impactului, 15 persoane au fost rănite, dintre care cinci au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare, iar alte zece au primit îngrijiri medicale la fața locului. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, având în vedere numărul victimelor și gravitatea situației.
Printre cei aflați în gară în momentul accidentului s-a numărat și Mikaela, fiica criticului de modă Iulia Albu și a designerului Mihai Albu. Tânăra, elevă la Liceul Krețulescu din București, revenea dintr-o excursie organizată împreună cu colegii și profesorii, urmând să se întoarcă în Capitală cu trenul implicat în coliziune.
Iulia Albu a declarat pentru Cancan.ro despre momentele dificile prin care a trecut fiica sa. Potrivit criticii de modă, Mikaela a intrat în stare de șoc imediat după accident și a reușit să o contacteze doar pentru a-i transmite că este în siguranță.
„Este absolut îngrozitor ce s-a întâmplat. Este ridicol să se întâmple aşa ceva în 2025. Ca mamă sunt profund îngrijorată atât pentru Mikaela, care este în stare de şoc, cât şi pentru ceilalţi copii care au suferit lovituri destul de puternice. A fost un accident grav, norocul Mikaelei a fost că avea un bagaj foarte greu şi a rămas printre ultimii copii care urmau să urce. Nu ştiu foarte multe detalii, primul meu gând a fost să mă urc în maşină şi să plec, dar nu aş fi ajuns niciodată la timp, am trimis pe cineva din Constanţa, care îmi este un prieten foarte apropiat, să stea cu ea până o să plece cu următorul tren. Eu eram în timpul unei filmări, am oprit absolut tot”, a mărturisit Iulia Albu.
Criticul de modă a precizat că intenționează să consulte un psiholog pentru a o ajuta pe Mikaela să depășească trauma suferită. Mai mulți colegi ai adolescentei au fost răniți în urma accidentului și au necesitat îngrijiri medicale.
„Mika era în spatele colegei sale, care îi este și bună prietenă. Aceasta se afla pe scară, gata să urce, în momentul impactului, când un alt tren a intrat în cel de pe peron. Fata a căzut și s-a lovit foarte rău. Mika și-a văzut prietena întinsă pe asfalt”, a adăugat Iulia Albu.
Ambele trenuri implicate în incident, IR 1586 și IR 1688, operate de CFR Călători, au fost retrase din circulație pentru efectuarea unor verificări tehnice.