
Astrologul Cristina Demetrescu avertizează că în perioada următoare anumite zodii vor traversa momente tensionate, iar Fecioarele ar trebui să evite călătoriile până în luna iunie, din cauza unei perioade dificile care nu le va aduce confort. Schimbările astrale majore din această perioadă, inclusiv retrogradarea lui Pluton și mersul direct al planetei Marte, influențează puternic stările și deciziile nativilor, iar unii trebuie să fie precauți în privința planurilor de deplasare și a relațiilor interpersonale.
Ultima săptămână a adus nativii „printr-un proces tensionat”, între influențele crucii fixe, cu Pluton retrograd și Marte în mers direct. La jumătatea lunii mai, multe zodii vor găsi o stare de echilibru, însă pentru unele, cum este cazul Fecioarelor, recomandările rămân stricte.
„Pilda acestei perioade care nu este ușoară absolut deloc este că ‘cine râde la urmă, râde mai bine’. Adică, trebuie să așteptăm să treacă această perioadă ca să putem trage concluziile reale. Cred că oricărui om lucid i-ar fi foarte greu să se bucure într-un moment ca acesta pe care fiecare îl simte diferit”, a declarat Cristina Demetrescu în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.
Astrologul subliniază că Fecioarele ar trebui să evite călătoriile până în luna iunie, recomandându-le să rămână acasă și să se odihnească în cazul în care nu se simt bine. De asemenea, nativii acestei zodii sunt sfătuiți să își revizuiască toate promisiunile referitoare la plecări, având în vedere că starea lor fizică și emoțională poate fi instabilă în această perioadă.
Potrivit Cristinei Demetrescu, Fecioarele se confruntă cu o perioadă conflictuală, uneori fără să înțeleagă cauza reală a tensiunilor. Ea le recomandă să analizeze cu atenție situațiile, avertizând că există riscul să fie influențate de teorii ale conspirației sau interpretări eronate, în loc să identifice adevărul.
Pe lista zodiilor afectate de opoziția dintre Marte și Pluton se află și Vărsătorii, care, deși dispun de o energie interioară puternică, ar trebui să evite discuțiile contradictorii în această perioadă.
În caz contrar, aceștia riscă să piardă prieteni sau să deterioreze relații importante. Pentru a preveni astfel de situații, Vărsătorii trebuie să-și aleagă cu grijă interlocutorii, asigurându-se că discuțiile pornesc pe un ton armonios și constructiv.