
Un accident grav a avut loc duminică, 11 mai 2025, pe autostrada A1, la kilometrul 259, în apropierea localităţii Cristian, județul Sibiu, soldat cu decesul unei femei în vârstă de 48 de ani și rănirea altor două persoane, o tânără de 21 de ani și un copil de un an. Toate victimele sunt din județul Tulcea, iar incidentul s-a produs după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un ansamblu tir oprit pe banda de urgență.
Potrivit unui comunicat oficial transmis de Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, un bărbat de 29 de ani, din județul Tulcea, a condus autoturismul și a pătruns pe banda de urgență, unde a lovit semiremorca unui ansamblu tir oprit și semnalizat corespunzător.
„În timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din judeţul Tulcea, a pătruns pe banda de urgenţă, unde a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu tir, oprit şi semnalizat corespunzător. Din păcate, în urma impactului, o femeie în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturism, a decedat.
De asemenea, au suferit vătămări corporale alţi doi pasageri din autoturism, o femeie în vârstă de 21 de ani şi un copil în vârstă de un an, care au fost transportaţi la spital conştienţi. Toate victimele sunt din judeţul Tulcea”, a declarat Elena Welter.
Conform informațiilor oferite de Andreea Ştefan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, tânăra de 21 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru îngrijiri medicale. Copilul a fost dus la Spitalul Clinic de Pediatrie, unde primește asistență de specialitate.
