BREAKING
NEWS

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugăciunea de vineri este un moment special dedicat cererii de iertare și speranței în ajutorul divin, fiind recomandată a fi rostită pentru a aduce binecuvântare și liniște pe parcursul întregii zile. Aceasta evocă nașterea lui Iisus Hristos, trădarea sa pentru răscumpărarea păcatelor și îndurarea Sa nemărginită față de credincioși.

Rugăciunea zilei de vineri sună astfel:

„Doamne Atotputernice! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Maria, în peșteră, și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune și umilita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr.

La Tine, Prea Bunule Isuse, am toată speranța și cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura și de mine acum, ca să mă mântuiești de cele de veci și să mă învrednicești Împărăției Tale”, după cum transmite sursa stiriactuale.net.

Continuă: „Nu Te depărta de la mine, Doamne, și ajută-mi să fac în toate voia Ta, să nu Te mai supăr în zilele ce urmează cu faptele mele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu gândurile mele rele, așa cum făceau iudeii necredincioși, ci să-Ți spăl picioarele cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc și eu să aud din gura Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele.

Amin.”

Indiferent dacă te confrunți cu momente dificile sau dorești să mulțumești pentru binecuvântările primite, este recomandat să rostești această rugăciune în fiecare zi de vineri, săptămână de săptămână, pentru a găsi alinare și putere spirituală.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!