
Un copil de doi ani din Medgidia, județul Constanța, a fost atacat de o haită de câini fără stăpân, fiind salvat în ultimul moment de un martor care a intervenit prompt. Băiețelul a fost transportat inițial la spitalul din localitate, însă, din cauza lipsei secției de chirurgie pediatrică, a fost transferat la Spitalul Județean din Constanța, unde se află în stare gravă, dar conștient.
Incidentul a avut loc în seara zilei de ieri, în apropierea locuinței copilului. Potrivit unui martor, care a dorit să rămână anonim, între 5 și 6 câini au tras de un obiect care părea la început o păpușă din plastic, însă s-a dovedit a fi copilul. „L-au tras de pe trotuar și l-au trântit pe carosabil”, a povestit acesta.
Un alt martor, Sorin, cel care a intervenit pentru a-l salva pe copil, a declarat: „Am realizat că este vorba de un copil. Deja câinii trăgeau în toate direcțiile de acel copil. Am claxonat puternic, am coborât din mașină, am fugărit acei câini. Am sunat de urgență la serviciul 112.”
Băiețelul a fost dus la spitalul din Medgidia, însă, din cauza lipsei unei secții de chirurgie pediatrică, acesta a fost transferat la Spitalul Județean Constanța. „A ajuns acolo conștient și a fost internat de urgență”, a transmis Raluca Sevastru, reporter Știrile Kanal D.
Un vecin a declarat: „Sunt câini mulți, într-adevăr trebuie făcută o reclamație ca să fie adunați câinii de pe stradă care nu au stăpâni. Trebuie făcută o reclamație la primărie undeva unde trebuie.”
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs atacul și pentru a identifica responsabilii care trebuie să răspundă pentru situația câinilor fără stăpân din Medgidia.