
O tânără de 21 de ani a fost salvată de la înec în stațiunea Costinești, după ce a fost abandonată în mare de iubitul său, un bărbat al cărui gest iresponsabil a fost contracarat de intervenția promptă a unui adolescent de 17 ani. Evenimentul a avut loc recent, iar victima a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la spital, fiind în prezent în stare stabilă. Întregul incident a fost surprins de un turist care se afla în zonă.
Potrivit martorului Alin, care a filmat momentul, valurile au devenit periculoase, iar tânăra și iubitul ei au fost trași tot mai mult în larg. „Băiatul a reușit să iasă singur din apă, deși cred că ar fi putut să o ajute pe fată. El a ales să se salveze pe el și a abandonat-o”, a declarat Alin pentru Digi24.
După ce a observat situația, Alin a început să strige și să fluiere pentru a atrage atenția, însă plaja era aproape pustie. La scurt timp, un adolescent a venit în ajutorul său și a sărit fără ezitare în apă pentru a o salva pe fată. „Am sunat imediat la 112, a venit SMURD-ul și un elicopter. Dacă acel băiat nu intervenea, putea fi o tragedie”, a adăugat martorul.
Salvatorul, pe nume Ianis, a povestit că venise la mare cu intenția de a se angaja. „Am auzit strigăte de ajutor și am văzut că nimeni nu intervenea. Atunci mi-am luat inima în dinți și m-am aruncat eu, cu Dumnezeu înainte”, a spus adolescentul.
Nicu Serafim, salvamar prezent în zonă în timpul liber, a precizat că pe parcursul zilei de marți a fost arborat steagul roșu, iar accesul în apă a fost interzis. „Acele persoane au intrat în apă de două ori, așteptând să plecăm noi, iar după ce am plecat, au intrat din nou”, a explicat acesta.
Tânăra, originară din județul Argeș, a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital, unde a rămas internată în stare stabilă.
Patroana la care Ianis urma să se angajeze a anunțat că îl va recompensa cu suma de 2.000 de lei pentru gestul său curajos și salvator.