BREAKING
NEWS

Tragedie pe DN 2D! Motociclist de 44 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit în Vrancea!

Foto descriptiv

Un motociclist de 44 de ani, din Galați, și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident rutier grav produs pe DN 2D, între localitățile Bârsești și Tulnici, județul Vrancea.

Bărbatul a intrat într-un parapet de pe marginea drumului, într-o curbă periculoasă situată în afara localității Tulnici. Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, cauza probabilă a accidentului este neadaptarea vitezei într-o zonă deosebit de periculoasă, în ciuda faptului că aceasta era semnalizată corespunzător.

Imediat după producerea accidentului, la fața locului a fost trimis un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, care a început manevrele de resuscitare. A fost solicitat și un elicopter SMURD de la Brașov pentru a prelua victima, însă, din păcate, medicii au fost nevoiți să declare decesul motociclistului.

În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei. Circulația rutieră în zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens, fiind dirijată de poliție. Reluarea traficului normal este estimată în jurul orei 16:00.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!