Aurelia, o româncă care a lucrat timp de 13 ani ca badantă în Italia, a ales să revină definitiv în țară după o tragedie imensă: moartea fiicei sale într-un accident rutier. Departe de familie și îndurând singurătatea muncii în străinătate, ea se confruntă acum cu provocarea de a-și crește cele două nepoțele gemene rămasă fără mamă și încearcă să-și găsească un loc de muncă în România.
Ca multe femei din România, Aurelia a plecat în Italia pentru a munci ca badantă, în speranța unui trai mai bun pentru cei dragi rămași acasă. Însă această alegere profesională a adus cu sine o distanțare dureroasă de familie și o singurătate profundă, pe care nici vizitele rare în țară nu au putut-o alina pe deplin.
„Sunt o ex-badantă, am lucrat 13 ani în Italia. Un mare necaz m-a făcut să mă întorc acasă definitiv, moartea unei fiice. Am rămas definitiv să cresc două nepoțele gemene. În Italia am lucrat și cu contract, și fără contract, în Sicilia, unde știți cum se plătește.”, a povestit Aurelia într-un interviu acordat publicației rotalianul.ro.
Aurelia a mărturisit că, pe durata celor 13 ani petrecuți în Italia, putea reveni acasă doar o dată pe an. Aceste vizite rare o făceau să conștientizeze tot mai mult cât de mult s-a schimbat viața și cât de departe se simțea de cei dragi.
„Când eram în Italia sufeream îngrozitor, ca voi toate, când erau sărbători și nu eram aproape de cei dragi. Mergeam odată pe an acasă, iar în fiecare concediu vecinii sau prietenii mă întrebau când pleci? Nimeni nu m-a întrebat dacă m-am întors definitiv. Mă simțeam ca o străină, copiii la casele lor, oamenii nu mai erau aceiași. Ăsta este rezultatul îndepărtării de casă, prețul străinătății. Unele din voi poate ați fost mai norocoase, ați avut familia lângă voi.”
Reflectând asupra timpului pierdut departe de casă, Aurelia a rememorat momentele importante la care nu a putut fi prezentă, inclusiv pierderea părinților și apoi tragedia care a marcat-o profund: decesul fiicei sale.
„Cu anii petrecuți departe am pierdut multe momente frumoase pe care nu le putem aduce înapoi și chiar persoane dragi, în cazul meu părinții și fiica, toți trei în zile de sărbători, trei înmormântări în trei ani. Au trecut anii pe lângă mine, au trecut anii pe lângă noi, iar acasă nu mai este nimic ca înainte. Multe dintre noi suntem bolnave, altora li s-au destrămat familia. Multe, deși au o vârstă, continuă să muncească, au probleme care se țin lanț, pot, nu pot, merg înainte. Uneori suntem judecate nu doar de străini, chiar și de cei dragi și dezamăgirea și tristețea ne urmăresc pretutindeni.”
Aurelia a subliniat și dificultățile întâmpinate la revenirea în țară, unde a fost confruntată cu reproșuri din partea unora dintre cei apropiați, care au uitat sacrificiile făcute de ea în străinătate.
„Spun asta pentru că multora s-a întâmplat să fie dezamăgite de cei dragi care v-au reproșat: Ce-ai făcut pentru mine? În acel moment simți că-ți cade cerul asupra ta, ei uită că le trimiteai colete, bani și că tu, dragă badantă, nu mâncai, nu dormeai și așteptai momentul ca ei să primească coletul să-i auzi ce fericiți erau de cele trimise sau de bani. Atunci respirai liniștită, uitai de nopțile nedormite, uitai de durerile tale, te simțeai împlinită și aveai curaj să mergi mai departe.
Femeia a adăugat că în prezent se confruntă cu probleme de sănătate și cu dificultăți emoționale, dar continuă să-și pună familia pe primul loc, în ciuda sacrificiilor personale.
„Eu sunt la pământ, dureri de oase îngrozitoare, probleme cu inima, insomnie etc. M-am lăsat pe ultimul loc, punând pe primul loc familia. Acasă, la întoarcerea definitivă, pe care o așteptați cu bucurie, nu este nimic roz. Aparte că pierdem părinții, unele din noi pierdem și liniștea sufletească. Deși unii ne critică că am fost așa mult plecate, ne lovim și de indiferența celor la care nu te aștepți și parcă simți răceala lor sau poate este doar o iluzie sau oboseala acumulată cu îngrijirea bătrânilor.”
